Scrisoarea lui Pavel către
Filipeni
11 Pavel și Timotei, sclavi ai lui Cristos Isus, către toți cei sfinți în Cristos Isus din Filipi împreună cu supraveghetorii+ 1.1 supraveghetor în greacă, „episkopos“ . și diaconii:
2 Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos.
3 De câte ori îmi aduc aminte de voi, Îi mulțumesc lui Dumnezeu. 4 Mă rog întotdeauna cu bucurie pentru voi, 5 căci îmi amintesc de ajutorul pe care-l dați la proclamarea Veștii Bune, din prima zi până azi. 6 Sunt convins că Dumnezeu, care a început o lucrare atât de bună printre voi, o va duce la bun sfârșit până în ziua în care Se va întoarce Cristos Isus.
7 Nu greșesc atunci când am aceste sentimente pentru voi, căci vă am în inima mea. Voi toți ați avut parte de același har al lui Dumnezeu, nu numai când eu eram închis, dar și atunci când apăram Vestea Bună sau când demonstram adevărul ei. 8 Dumnezeu îmi este martor că îmi este dor de voi toți și mă gândesc la voi cu dragostea lui Cristos Isus.
9 Mă rog ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult și să fie însoțită de o cunoaștere adâncă și de discernământ în luarea deciziilor în toate privințele. 10 Astfel, veți putea alege întotdeauna ce este cel mai bine, astfel încât să fiți curați și fără vină în ziua întoarcerii lui Cristos. 11 Și mă mai rog ca, prin Isus Cristos, să fiți plini de roadele dreptății, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit și lăudat.
Ajutorul lui Pavel în vreme de necaz
12 Fraților, vreau să știți că ceea ce mi s-a întâmplat a dus la răspândirea Veștii Bune. 13 Astfel, toate gărzile palatului și toți ceilalți oameni de acolo au înțeles că am fost închis pentru că Îl urmez pe Cristos. 14 Mai mult decât atât, cei mai mulți dintre frații în Domnul au căpătat încredere prin faptul că sunt în închisoare și au început să vorbească fără frică și cu tot mai mare îndrăzneală despre mesajul lui Dumnezeu.
15 Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și pentru că se iau la ceartă, dar alții cu intenții bune. 16 Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, pentru că știu că am fost pus aici ca să apăr Vestea Bună. 17 Ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiții egoiste, fără sinceritate, gândindu-se că îmi vor face și mai multe necazuri aici, în închisoare.
18 Și ce dacă? Ceea ce contează este că Cristos oricum este proclamat, fie din motive rele, fie din motive bune. Lucrul acesta mă bucură. Și voi continua să mă bucur, 19 căci știu că acest lucru va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre și cu ajutorul Duhului lui Isus Cristos. 20 Eu aștept, cu nerăbdare și speranță, și cred că nu voi fi făcut de rușine și că voi avea îndrăzneală deplină, pentru ca acum, ca și altă dată, Cristos să fie slăvit în mine, fie prin viață, fie prin moarte. 21 Căci pentru mine viața înseamnă Cristos, iar moartea este un câștig. 22 Dacă voi trăi în continuare în acest trup, mă voi bucura de roadele muncii mele. Acum nu știu ce să aleg, 23 căci sunt presat de două alternative: pe de o parte, aș dori să părăsesc această viață și să fiu cu Cristos, ceea ce este cu mult mai bine; 24 dar vouă vă este mai de folos să rămân în viață. 25 Fiind convins de acest lucru, știu că voi sta aici și voi fi cu voi pentru ca să creșteți din punct de vedere spiritual și pentru ca să aveți bucuria care vine din credință. 26 Dacă voi fi din nou cu voi, veți avea mai multe motive să fiți mândri de mine în Cristos Isus.
27 Numai să vă purtați într-un mod demn de Vestea Bună a lui Cristos, astfel încât, fie că vin să vă văd, fie că sunt departe, să aud că stați tari în același duh, luptând împreună pentru credința Veștii Bune 28 și că nu vă este frică de cei ce vi se opun. Acest curaj din partea voastră este un semn că ei vor fi distruși, dar că voi veți fi mântuiți de Dumnezeu. 29 Căci vouă vi s-a acordat privilegiul nu numai de a crede în Cristos, ci și de a suferi pentru El. 30 Voi vă luptați cu ceea ce știți că m-am luptat și eu și cu ceea ce auziți că mă lupt acum.
2Fiți uniți și aveți grijă unii de alții
1 Gândiți-vă la ceea ce avem în Cristos: încurajarea pe care ne-a adus-o, mângâierea dragostei Sale, comuniunea noastră cu Duhul Său, îndurarea și bunătatea pe care ni le-a arătat. Dacă vă bucurați de aceste binecuvântări, 2 atunci faceți-mi o bucurie până la capăt! Fiți de acord unii cu alții, purtați-vă cu dragoste unii cu alții. Fiți uniți în scopurile voastre și în modul vostru de gândire. 3 Să nu faceți nimic din invidie sau din vanitate. Ci, mai degrabă, în smerenie, considerați-i pe ceilalți ca fiind mai buni decât voi. 4 Fiecare să se uite la foloasele celuilalt și nu la foloasele lui.
Nu fiți egoiști
5 Să aveți același fel de gândire pe care l-a avut și Cristos Isus.
6 Deși El era Dumnezeu în toate privințele, nu a considerat că a fi egal cu Dumnezeu este ceva de care să Se folosească în avantajul Său.
7 El a renunțat la toate, a devenit în toate privințele ca un slujitor, făcându-Se asemenea oamenilor. 8 Și în condiția Sa umană, El S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce.
9 De aceea, Dumnezeu L-a pus în locul cel mai înalt și I-a dat numele care este mai presus de orice alt nume, 10 pentru ca toți să îngenuncheze înaintea Numelui lui Isus: cei din ceruri, cei de pe pământ și cei de sub pământ; 11 și pentru ca fiecare limbă să-L mărturisească pe Isus Cristos ca Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.
Fiți ceea ce vrea Dumnezeu să fiți
12 Dragii mei, așa cum ați fost întotdeauna ascultători, nu numai în prezența mea, ci și mai mult acum, când sunt departe, continuați să lucrați la desăvârșirea mântuirii voastre. Să faceți acest lucru cu frică și tremur. 13 Dumnezeu este Cel ce vă dă dorința și puterea să faceți ce este plăcut înaintea Lui.
14 Faceți totul fără să vă plângeți și fără să vă certați, 15 ca să fiți maturi și puri, copii drepți ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generații necinstite și perverse. Să străluciți în mijlocul ei ca niște lumini în lume, 16 oferindu-le mesajul dătător de viață, pentru ca să mă laud în ziua venirii lui Cristos că nu am alergat și nu am făcut degeaba atâtea eforturi.
17 Și chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa și slujba credinței voastre, voi fi fericit și mă voi bucura cu voi. 18 Așa că și voi ar trebui să fiți fericiți și să vă bucurați cu mine.
Timotei și Epafrodit
19 Sper, cu ajutorul Domnului Isus, să-l trimit la voi în curând pe Timotei, ca să fiu și eu încurajat de noutățile pe care le voi afla cu privire la voi. 20 Îl trimit pe el pentru că nu am pe nimeni cu care să împărtășesc aceleași sentimente și care să fie cu adevărat interesat de binele vostru. 21 Toți ceilalți își urmăresc interesele lor și nu pe ale lui Isus Cristos. 22 Dar voi știți ce fel de persoană este el și că a slujit împreună cu mine la răspândirea Veștii Bune, ca un fiu care-și slujește tatăl. 23 Așadar, sper să-l trimit la voi după ce aflu ce se va întâmpla cu mine. 24 Și am încredere în Domnul că și eu voi putea veni curând.
25 M-am gândit că trebuie să vi-l trimit și pe Epafrodit, fratele meu, cel care a lucrat și a luptat pentru Cristos împreună cu mine și pe care l-ați trimis să mă ajute în nevoile mele. 26 M-am hotărât să-l trimit înapoi, pentru că îi este dor de voi toți și pentru că a fost tulburat când a auzit că știți că s-a îmbolnăvit. 27 El a fost într-adevăr bolnav, aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el (și nu numai de el, ci și de mine), ca să nu mai am încă un motiv de întristare. 28 Îl trimit repede, ca să vă bucurați când îl veți vedea și să nu mai fiți întristați din cauza mea. 29 Primiți-l cu bucurie, în Domnul, și prețuiți astfel de oameni. 30 Pentru că el a fost foarte aproape de moarte pentru lucrarea lui Cristos și și-a riscat viața ca să împlinească ce lipsea în slujirea voastră față de mine.
3Cristos mai presus de toate
1 În concluzie, fraților, bucurați-vă în Domnul! Nu-mi este greu să vă scriu aceleași lucruri și este bine pentru siguranța voastră. 2 Feriți-vă de acei câini! Feriți-vă de lucrătorii răi! Feriți-vă de cei care mutilează trupul! 3 Căci cu adevărat circumciși suntem noi, cei care ne închinăm lui Dumnezeu prin Duhul Său+ 3.3 cei care ne închinăm prin Duhul Său sau: „noi, cei care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu“., care ne lăudăm în Cristos Isus și care nu ne încredem în noi înșine sau în ceea ce putem face noi, 4 deși eu aș avea motive să mă încred în astfel de lucruri. Dacă cineva crede că are motive să se încreadă în astfel de lucruri, atunci eu am și mai multe. 5 Eu am fost circumcis când aveam opt zile. Eu sunt din poporul lui Israel, din seminția lui Beniamin. Eu sunt evreu, născut din părinți evrei. În ceea ce privește Legea lui Moise, o respectam atât de mult încât am devenit fariseu. 6 Cu privire la zelul meu, eu am persecutat Biserica. În ceea ce privește dreptatea conform Legii, eram nevinovat. 7 Dar pentru Cristos, am considerat ca o pierdere ceea ce era un câștig pentru mine. 8 Mai mult, datorită avantajului de neprețuit de a-L cunoaște pe Cristos Isus, Domnul meu, am considerat că totul este o pierdere. Pentru El am părăsit totul și am ajuns să consider că totul este fără valoare. Și aceasta pentru ca să-L câștig pe Cristos 9 și să fiu găsit în El, având o dreptate+ 3.9 îndreptățire actul lui Dumnezeu prin care îi declară pe oameni liberi de vinovăție și plăcuți înaintea Lui, considerați ca fiind drepți. care vine prin credința în Cristos, pe care o dă Dumnezeu pe baza credinței, și nu o dreptate proprie și care să se bazeze pe Lege. 10 Vreau să-L cunosc pe Cristos și puterea prin care a fost înviat. Vreau să am parte de suferințele Lui și să fiu ca El în moartea Lui, 11 cu speranța că voi avea și eu parte de învierea morților.
Câștigarea premiului
12 Nu spun că sunt exact așa cum vrea Dumnezeu să fiu. Nu am atins încă acest țel, dar mă străduiesc în continuare să-l ating și să intru în posesia premiului. Este ceea ce dorește Cristos Isus să fac. Pentru aceasta m-a făcut El să fiu al Lui. 13 Fraților, nu consider că l-am obținut deja. Dar este un lucru pe care-l fac: uit ce este în urmă și fac tot posibilul să ajung la ceea ce este înaintea mea, 14 urmărind în continuare să-mi ating țelul. Astfel încerc să câștig premiul ceresc pe care ne-a chemat Dumnezeu să-l primim în Cristos Isus.
15 Așa că noi, care suntem maturi, să gândim la fel. Și dacă gândește cineva altfel, Dumnezeu îi va limpezi și acest lucru. 16 În orice caz, să trăim cu fidelitate adevărul pe care l-am înțeles deja. Fraților, imitați-mă pe mine, 17 și uitați-vă cu atenție la cei ce trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat noi. 18 Așa cum v-am mai spus de multe ori și cum vă spun acum plângând, sunt mulți care trăiesc ca niște dușmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârșitul lor este nimicirea; dumnezeul lor este stomacul lor și sunt mândri de ce ar trebui să le fie rușine. Ei se gândesc la lucrurile lumești. 20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm un Mântuitor, pe Domnul Isus Cristos. 21 El va schimba trupurile noastre umile și le va face asemănătoare trupului Său glorios, prin puterea cu care Își poate supune totul.
41 Deci, frații mei iubiți, de care îmi este dor, bucuria și cununa mea: stați tari în Domnul, dragilor, așa cum v-am spus!
2 O încurajez pe Evodia și o încurajez și pe Sintichia să aibă același gând în Domnul. 3 Te rog și pe tine, partener credincios în lucrarea mea: ajută-le pe aceste femei care au luptat alături de mine în proclamarea Veștii bune, împreună cu Clement și cu ceilalți care au lucrat împreună cu mine și ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieții+ 4.3 Cartea Vieții Cartea lui Dumnezeu în care sunt scrise numele tuturor celor aleși; vezi Apoc. 3.5; 21.27..
4 Bucurați-vă întotdeauna în Domnul!
5 Vă voi spune din nou: bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape. 6 Nu vă îngrijorați de nimic, ci aduceți dorințele voastre la cunoștința lui Dumnezeu, în orice privință, prin rugăciuni și cereri însoțite de mulțumiri. 7 Iar pacea care vine de la Dumnezeu și care depășește orice capacitate de înțelegere omenească, vă va proteja inimile și mințile în Cristos Isus.
8 În concluzie, fraților, să vă gândiți numai la ce este adevărat, la ce este onorabil, la ce este drept, curat și plăcut, la ce este demn de laudă. Dacă este vreo virtute, dacă este vreo laudă, acestea să fie lucrurile la care să vă gândiți. 9 Faceți ce ați învățat, ce ați primit și ce ați auzit de la mine și ce m-ați văzut făcând. Și Dumnezeu, care este sursa păcii, va fi cu voi.
Pavel mulțumește creștinilor filipeni
10 M-am bucurat foarte mult în Domnul pentru că ați început să vă preocupați din nou de mine. Bineînțeles că v-ați gândit întotdeauna la mine, dar până acum nu ați avut ocazia să-mi arătați acest lucru. 11 Nu vorbesc astfel pentru că aș avea nevoie de ceva, căci am învățat să mă mulțumesc cu ceea ce am. 12 Știu cum să trăiesc în lipsuri și știu cum să trăiesc în abundență, în orice moment și în orice condiții. M-am deprins să fiu sătul și să fiu flămând, să am destul sau să duc lipsă. 13 Am puterea să fac față oricăror circumstanțe prin Cristos, care mă întărește.
14 Oricum, ați făcut bine că ați luat parte la necazurile mele. 15 Voi, filipenilor, știți că pe când am început să proclam Vestea Bună, la plecarea mea din Macedonia, nici o biserică nu mi-a dat nimic, în afară de voi. 16 Căci pe când eram în Tesalonic, mi-ați trimis de mai multe ori ajutoare pentru nevoile mele. 17 Nu caut să obțin daruri de la voi, ci, mai degrabă, vreau să primiți binecuvântările care vin atunci când dăruiți. 18 Am tot ce-mi trebuie și am totul din abundență. De când am primit prin Epafrodit darurile pe care mi le-ați trimis, am mai mult decât îmi trebuie. Aceste daruri sunt o ofrandă plăcut mirositoare, o jertfă bine primită, plăcută lui Dumnezeu. 19 Iar Dumnezeul meu va avea grijă de toate nevoile voastre, potrivit cu măreața Lui bogăție în Cristos Isus. 20 A Dumnezeului și Tatălui nostru să fie slava pentru totdeauna! Amin.
21 Salutați pe fiecare sfânt în Cristos Isus! Frații care sunt cu mine vă salută. 22 Toți sfinții de aici vă salută. În mod special vă salută și cei din casa Cezarului.
23 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!