Prima scrisoare a lui
Petru
11 Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei ce trăiesc ca străini, risipiți în ținuturile Pontus, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia. 2 Prin cunoașterea dinainte a lui Dumnezeu voi ați fost aleși cu mult timp în urmă, fiind făcuți sfinți, prin Duhul, pentru ascultare și pentru stropirea cu sângele lui Isus Cristos. Fie ca harul și pacea pe care Dumnezeu vi le-a dat să se înmulțească!
Mulțumiri pentru speranța vie
3 Lăudat fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos! Dumnezeu a avut o mare îndurare față de noi. Prin îndurarea Sa, noi am fost născuți din nou, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, la o speranță vie 4 și la o moștenire păstrată în ceruri pentru noi. Ea nu va pieri niciodată, nu se va strica și nu se va ofili. 5 Cei ce vor primi mântuirea care este gata să fie făcută cunoscută la sfârșitul timpurilor sunteți voi, cei ocrotiți de puterea lui Dumnezeu prin credință. 6 Lucrul acesta vă bucură foarte tare, deși acum trebuie să vă întristați pentru scurt timp, fiindcă treceți prin tot felul de încercări. 7 Este nevoie să treceți prin aceste încercări, astfel încât credința voastră să fie pusă la încercare pentru a i se dovedi puritatea. Această credință valorează mai mult decât aurul. Aurul, deși piere, este încercat în foc pentru a se vedea dacă este pur. Așa că, atunci când Isus Cristos va apărea, credința voastră vă va aduce laudă, slavă și cinste. 8 Deși nu L-ați văzut pe Isus, voi Îl iubiți. Deși nu-L puteți vedea acum, voi credeți în El și de aceea sunteți cuprinși de o bucurie care nu poate fi descrisă în cuvinte, o bucurie plină de slavă. 9 Voi primiți acum rezultatul credinței voastre: mântuirea sufletelor voastre.
10 Profeții au vorbit despre harul care a fost păstrat pentru voi. Ei au cercetat cu atenție și au încercat să afle cât mai multe despre această mântuire. 11 Duhul lui Cristos era în ei și le spunea de pe atunci despre suferințele pe care El urma să le îndure și despre slava care va veni după aceste suferințe. Profeții au încercat să afle vremea și împrejurările pe care le avea în vedere Duhul Sfânt când le descoperea aceste lucruri. 12 Dumnezeu le-a arătat acestor profeți că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei lucrurile care acum vă sunt proclamate vouă prin cei care v-au predicat Vestea Bună. Ei v-au predicat prin Duhul Sfânt care a fost trimis din ceruri. Chiar și îngerii doresc să afle despre aceste lucruri.
Fiți sfinți
13 Pregătiți-vă deci mintea pentru lucru, fiți treji și puneți-vă toată speranța în harul care vă va fi dat la descoperirea lui Isus Cristos! 14 Pe când erați neștiutori, făceați ceea ce vă dictau poftele voastre rele, dar acum fiți ca niște copii ascultători și nu mai trăiți ca altădată. 15 Ci, după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în tot ceea ce faceți! 16 Așa spune Scriptura: „Fiți sfinți, deoarece Eu sunt sfânt!“+ 1.16 Citat din Lv. 11.44, 45; 19.2; 20.7.
17 Și dacă vă rugați și-L numiți Tată pe Cel ce judecă pe toți oamenii la fel, potrivit cu faptele lor, cât timp sunteți în trecere pe acest pământ, trăiți cu teamă față de Dumnezeu! 18 Voi ați trăit până acum o viață fără rost, iar acest fel de viață l-ați moștenit de la strămoșii voștri. Din acest fel de viață nu ați fost eliberați printr-o plată reprezentată de lucruri care pier, cum ar fi argintul sau aurul, 19 ci prin sângele scump al lui Cristos, care este asemenea unui miel fără cusur și fără pată. 20 Cristos a fost ales mai înainte de crearea lumii, dar El a fost făcut cunoscut oamenilor în vremea din urmă, pentru voi. 21 Prin Cristos, voi credeți în Dumnezeu, care L-a înviat din morți și I-a dat slavă. Deci credința și speranța voastră sunt în Dumnezeu.
22 Pentru că ați ascultat adevărul, ați fost curățiți. De aceea puteți să arătați o dragoste frățească sinceră. Iubiți-vă deci cu căldură unii pe alții, din toată inima! 23 Voi v-ați născut din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci dintr-una nepieritoare. V-ați născut din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și va rămâne pentru totdeauna. 24 După cum spune Scriptura:
„Toți oamenii sunt ca iarba,
iar slava lor este ca floarea ierbii.
Iarba se usucă, iar floarea cade,
25 dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna.“ Isaia 40.6-8
Și tocmai acesta este Cuvântul care v-a fost predicat vouă.
2Piatra vie și poporul ales
1 Așa că renunțați la orice răutate, la înșelăciune, prefăcătorie și invidie și nu vorbiți pe nimeni de rău. 2 Ca niște copii nou-născuți, să tânjiți după laptele spiritual și curat, astfel încât să creșteți și să fiți mântuiți. 3 Acum ați gustat deja bunătatea Domnului.+ 2.3 ați gustat bunătatea Domnului Vezi Ps. 34.8.
4 Veniți la Domnul Isus! El este Piatra vie, care a fost refuzată de oameni, dar care este valoroasă în ochii lui Dumnezeu și a fost aleasă de El. 5 Și voi, asemenea unor pietre vii, sunteți zidiți ca un templu spiritual, formând un grup sfânt de preoți care să-I aducă jertfe spirituale lui Dumnezeu prin Isus Cristos. 6 De aceea este scris în Scriptură:
„Iată, pun în Sion+ 2.6 Sion alt nume pentru Ierusalim, cetatea poporului ales al lui Dumnezeu. o piatră din capul unghiului+ 2.6 piatra din capul unghiului cea mai importantă piatră a unei construcții.,
aleasă și de mare valoare.
Cine se încrede în El,
nu va fi făcut de rușine niciodată.“ Isaia 28.16
7 Piatra aceasta are o astfel de valoare pentru cei ce cred, dar pentru necredincioși:
„Piatra pe care au refuzat-o zidarii,
a devenit piatra cea mai importantă a clădirii.“ Psalmul 118.22
8 Pentru necredincioși, Isus este și:
„O piatră în care oamenii se împiedică
și o stâncă ce îi face pe oameni să cadă.“ Isaia 8.14
Oamenii se împiedică fiindcă nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și pentru aceasta au fost sortiți.
9 Dar voi sunteți un popor ales, o împărăție de preoți, un neam sfânt, sunteți oameni ai lui Dumnezeu. Astfel puteți să proclamați virtuțile perfecte ale Celui ce v-a chemat să veniți din întuneric la lumina Sa minunată. 10 A fost o vreme când nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu. A fost o vreme când nu vi s-a arătat îndurare, dar acum vi s-a arătat îndurarea lui Dumnezeu.
Buna purtare
11 Dragii mei prieteni, vă îndemn, ca pe unii care sunteți străini și călători prin lumea aceasta, să vă feriți de poftele trupului. Acestea luptă împotriva sufletului. 12 Să aveți o purtare bună printre cei necredincioși! Astfel, chiar dacă ei vă vor acuza că faceți lucruri rele, tot vor vedea faptele voastre bune și Îl vor slăvi pe Dumnezeu în ziua cercetării.
Supuneți-vă autorităților!
13 Fiți supuși oricărei autorități omenești, pentru Domnul! 14 Fiți supuși împăratului care reprezintă autoritatea supremă! De asemenea, fiți supuși guvernatorilor, care sunt oameni trimiși de împărat pentru a-i pedepsi pe cei ce fac rele și pentru a-i lăuda pe cei care fac bine. 15 Căci aceasta dorește Dumnezeu: făcând binele, voi să reduceți la tăcere oamenii necunoscători și fără minte. 16 Purtați-vă ca niște oameni liberi, dar fără să folosiți libertatea ca pe o scuză pentru a face rău, ci purtați-vă ca niște slujitori ai lui Dumnezeu! 17 Arătați respect față de toți oamenii, iubiți-i pe frații și surorile voastre în Cristos, temeți-vă de Dumnezeu, dați cinste împăratului!
Exemplul suferințelor lui Cristos
18 Sclavilor, fiți supuși stăpânilor voștri, cu tot respectul! Fiți supuși nu numai celor care sunt buni și îngăduitori cu voi, ci și celor greu de mulțumit și aspri. 19 Căci este un lucru demn de laudă, dacă un om rabdă durerea, suferind pe nedrept, pentru că Îl are pe Dumnezeu în conștiința lui. 20 Ce laudă ar fi să suferiți cu răbdare când sunteți bătuți pentru că ați făcut ceva rău? Dar dacă suferiți din cauză că ați făcut binele și suferiți cu răbdare, lucrul acesta este demn de laudă înaintea lui Dumnezeu. 21 La aceasta ne-a chemat Dumnezeu, pentru că și Cristos a suferit pentru noi și astfel ne-a lăsat un exemplu, pentru ca noi să umblăm pe urmele Sale.
22 „El nu a făcut nici un păcat și din gura Lui
nu a ieșit nici o minciună.“ Isaia 53.9
23 Când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când a suferit, nu a amenințat pe nimeni, ci S-a lăsat în grija lui Dumnezeu, care judecă cu dreptate. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, când era pe cruce. El a făcut aceasta pentru ca noi să murim față de păcatele noastre și să putem trăi pentru ceea ce este drept. 25 Altădată voi rătăceați ca niște oi, dar acum v-ați întors la Păstorul și Supraveghetorul sufletelor voastre.
3Soți și soții
1 În același fel, soțiilor, să fiți și voi supuse soților voștri! Atunci, dacă unii dintre ei nu au ascultat învățătura lui Dumnezeu, vor putea fi convinși să creadă datorită purtării soțiilor lor. Nu va fi nevoie de cuvinte, 2 când vor vedea purtarea voastră curată și plină de respect. 3 Frumusețea voastră să nu vină din exterior, din lucruri cum ar fi împletituri ale părului, bijuterii din aur sau haine frumoase. 4 Ci frumusețea voastră să vină din interior, din inima voastră—frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu. 5 Căci așa se împodobeau femeile sfinte din vremurile trecute, care aveau speranță în Dumnezeu. Ele au fost supuse soților lor, 6 ca Sara, care îl asculta pe Avraam și îl numea „domnul meu“. Voi sunteți, cu adevărat, fiicele ei, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva.
7 Tot așa și voi, soților, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre! Tratați-le cu respect, știind că nu sunt la fel de puternice ca voi și că vor moșteni împreună cu voi harul aducător de viață al lui Dumnezeu. Faceți aceste lucruri pentru ca nimic să nu împiedice rugăciunile voastre!
Îndemn la răbdare și pace
8 În sfârșit, vă îndemn pe toți să trăiți în pace unii cu alții. Să aveți înțelegere unii cu alții, să aveți dragoste pentru frații voștri, să fiți miloși și umili. 9 Nu întoarceți rău pentru rău și nu răspundeți la insulte cu alte insulte! Dimpotrivă, rugați-L pe Dumnezeu să-l binecuvânteze pe celălalt! Dumnezeu v-a chemat să faceți aceste lucruri, pentru a primi binecuvântarea Lui. 10 Scriptura spune:
„Cel care vrea să se bucure de viață și să vadă zile bune,
să-și oprească limba de la rău și să nu-și lase buzele
să rostească minciuni!
11 Să se întoarcă de la rău și să facă binele!
Să caute pacea și să se străduiască s-o păstreze!
12 Căci ochii lui Dumnezeu
îi privesc pe cei care sunt buni, iar urechile Lui ascultă rugăciunile lor.
Dar Domnul este împotriva celor care fac răul.“ Psalmul 34.12-16
13 Și cine te poate răni, dacă tu te străduiești să faci ce este bine? 14 Dar, chiar dacă suferiți din cauza dreptății, ferice de voi! Deci, „nu vă temeți de amenințările lor și nu vă tulburați, 15 ci sfințiți-L pe Cristos ca Domn în inimile voastre.“+ 3.15 Citat din Is. 8.12. Fiți totdeauna pregătiți să răspundeți celor care vă întreabă care este motivul speranței pe care o aveți. 16 Dar răspundeți-le cu bunătate și respect. Să aveți o conștiință curată, pentru ca atunci când sunteți insultați, celor care spun lucruri rele despre purtarea voastră bună în Cristos să le fie rușine de cele spuse. 17 Căci este mai bine să suferiți pentru că ați făcut ceea ce este bine, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, decât pentru că faceți răul. 18 Cristos Însuși a murit pentru păcate o dată pentru totdeauna. Cel Drept a murit pentru cei vinovați, pentru a vă aduce la Dumnezeu. Trupul Lui a fost omorât, dar El a fost readus la viață în Duh. 19 Și în duh S-a dus și a predicat duhurilor din închisoare 20 care, în trecut, în vremurile lui Noe, nu Îl ascultaseră pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a așteptat cu răbdare, pe când Noe construia arca. Doar puțini oameni, opt la număr, au intrat în ea și au fost salvați prin apă. 21 Apa aceea reprezintă în mod simbolic botezul care acum vă salvează și pe voi. Botezul nu este o înlăturare a murdăriei corporale, ci este o cerere adresată lui Dumnezeu pentru o conștiință curată. Și toate acestea sunt posibile prin învierea lui Isus Cristos. 22 El S-a dus în ceruri și Se află acum la dreapta lui Dumnezeu. El domnește peste îngeri, stăpâniri și puteri.
4Purtarea celor credincioși
1 Dacă Cristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire pe care l-a avut El. Pentru că cel care a suferit în trup, a sfârșit-o cu păcatul, 2 astfel încât el să-și petreacă restul vieții sale pământești urmând voia lui Dumnezeu, și nu dorințele oamenilor. 3 A trecut deja destul timp în care ați trăit făcând ceea ce fac necredincioșii. V-ați dedicat imoralității, poftelor, beției, chefurilor și distracțiilor și v-ați angajat într-un lucru interzis: închinarea la idoli. 4 Acei necredincioși sunt surprinși acum când văd că voi nu vă mai avântați în același șuvoi de dezmăț cu ei, și vă vorbesc de rău. 5 Însă vor da socoteală înaintea Celui care este gata să-i judece pe toți — pe cei aflați încă în viață, precum și pe cei care au murit deja. 6 Unora le-a fost spusă Vestea Bună înainte ca ei să moară. Ei au fost judecați de alții în viața lor de aici, de pe pământ. Dar a fost planul lui Dumnezeu ca ei să audă Vestea Bună pentru ca să poată avea o viață nouă în duhul+ 4.6 duhul sau Duhul, adică Duhul Sfânt..
Aveți grijă de darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu
7 Se apropie timpul când toate lucrurile se vor sfârși. Fiți deci cumpătați și treji, pentru a vă putea ruga. 8 Mai presus de toate, continuați să vă iubiți profund unii pe alții, pentru că dragostea acoperă o mulțime de păcate. 9 Fiți primitori de oaspeți unii față de alții, fără să vă plângeți și să cârtiți! 10 Fiecare dintre voi să-și folosească darul pe care l-a primit pentru a-i sluji pe ceilalți, ca niște buni administratori ai harului diferit al lui Dumnezeu. 11 Cel care vorbește, să vorbească ca și cum ar spune cuvinte de la Dumnezeu! Cel care slujește, s-o facă cu puterea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile, Dumnezeu să fie slăvit prin Isus Cristos. A Lui este slava și puterea pentru totdeauna. Amin.
Suferința creștinului
12 Dragii mei, nu vă mirați de persecuția înfricoșătoare care are loc printre voi pentru a vă pune la încercare. Nu o considerați un lucru neobișnuit, 13 ci bucurați-vă că aveți parte de suferințele lui Cristos. Veți fi plini de bucurie și când va fi arătată slava Lui. 14 Dacă sunteți insultați pentru că sunteți ucenicii lui Cristos, considerați-vă binecuvântați, pentru că Duhul slăvit al lui Dumnezeu rămâne peste voi. 15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca răufăcător, și nici pentru că s-a amestecat în treburile altora. 16 Dar dacă unul dintre voi suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să-I aducă slavă lui Dumnezeu pentru că poartă acest nume. 17 A venit vremea să înceapă judecata, și va începe cu familia lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, ce se va întâmpla cu cei care refuză să asculte Vestea Bună a lui Dumnezeu?
18 „Și dacă cel drept scapă cu greu,
ce se va întâmpla cu omul păcătos sau care este împotriva lui Dumnezeu? Proverbe 11.31 (versiunea grecească)
19 Deci cei ce suferă pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze Lui sufletele și să continue să facă ce e bine, căci Creatorul lor este demn de încredere.
5Sfaturi către bătrâni și tineri
1 Îi îndemn acum pe bătrânii care sunt printre voi (și eu sunt un bătrân și un martor al suferințelor lui Cristos, și unul care are parte de slava care se va arăta în viitor): 2 păstoriți turma lui Dumnezeu care se află în grija voastră! Aveți grijă de ea, nu pentru că ați fi obligați, ci de bunăvoie, pentru că așa vrea Dumnezeu! Nu o faceți din lăcomie de bani, ci pentru că doriți să slujiți. 3 Nu fiți asemenea unor dictatori față de cei ce v-au fost dați în grijă, ci fiți un exemplu pentru cei din turmă! 4 Iar când Se va arăta Căpetenia păstorilor, veți primi cununa slavei, ale cărei frunze nu se vor ofili niciodată.
5 Tot așa, și voi tinerilor, acceptați autoritatea bătrânilor! Fiți cu toții umili unii față de alții, pentru că:
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri,
dar le dă har celor umili.“ Proverbe 3.34
6 De aceea, fiți umili sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalțe. 7 Lăsați toate grijile în seama Lui, pentru că El Se îngrijește de voi.
8 Fiți treji și vegheați, fiindcă dușmanul vostru, Diavolul, vă dă târcoale asemenea unui leu care răcnește și caută pe cine să devoreze. 9 Împotriviți-vă lui fiind tari în credință, știind că frații voștri din întreaga lume trec prin același fel de suferință ca și voi.
10 Și Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat să aveți parte de slava Sa eternă în Cristos, după ce veți trece prin suferințe de scurtă durată, va îndrepta toate lucrurile, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. 11 A Lui să fie puterea pentru totdeauna! Amin.
Salutări finale
12 V-am scris cu ajutorul lui Silvan, pe care îl consider un frate credincios, această scurtă scrisoare, pentru a vă încuraja și a vă mărturisi că acesta este cu adevărat harul lui Dumnezeu. Rămâneți tari în acest har!
13 Biserica din Babilon, care a fost de asemenea aleasă de Dumnezeu, vă transmite salutări. Vă salută și Marcu, fiul meu. 14 Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare de dragoste. Pacea să fie cu voi, toți cei care sunteți în Cristos!